Cand eram mica, la 10 ani nu cred ca vedeam altceva decat sa ma joc, nu inainte de a-mi face temele pentru scoala si apoi sa o tai afara la joaca, la alergat in fata blocului, prin parc. Ca orice copil, cand eram mica mi-o mai furam si eu de la parinti, mai o palma la fund, mai un tras de urechi,mai un "ciufulit" dar in rest nimic grav. Cred ca cea mai tare cearta si mustruluiala a fost atunci cand am spart tabla din clasa, care fie vorba intre noi am fost victima colaterala...in fine nu mai conteaza :D.
Nu cred ca exista vreun copil pe lumea asta care sa nu fi primit vreo mustruluiala de la parinti. Un copil nu e copil daca nu face o boacana, trebuie sa aiba amintiri :). Cu toate astea nu m-am gandit niciodata ca la 10 ani sa plec de acasa...gandul asta il am acum :D si nu mai am 10 ani.
Zilele trecute, de dimineata am primit un telefon prin care mama era anuntata de mama fetitei cu care sta, ca in noaptea care tocmai trecuse, pe la 4-5 dimineata a pelcat de acasa. Sunt multe semne de intrebare in ce priveste ce a fost in capul copilasului si mai ales cum s-a gandit ea sa faca lucrul asta. Pe mine personal m-a uimit! S-a trezit, si-a pus hainele in 3 rucsace, si-a luat o paturica si bani din portofelul maica-sii. Foarte tare!!!Deci, asta trebuia sa fac si eu atunci cand am spart tabla si mi-au zis ai mei ca nu ma mai primesc acasa?!?!
Foarte interesant in toata povestea asta sunt urmatoarele lucruri: cu cine a zis ca pleaca (o colega de scoala, cica si ea ar fi vrut sa plece de acasa), unde vroia sa se duca (la Suceava, ca stie ea pe cineva acolo; in doua dintre vacantele ei de vara a fost cu parintii mei plecata la bunica mea) si de ce s-a intors acasa (se gandea la ce o sa zica tatal ei si mama mea...nu s-a gandit nici o clipa la mama ei). Radem, glumim, insa copilul a tras un semnal de alarma. Daca ei i-a dat prin cap la 10 ani sa pelce de acasa, pai, mai mama la 18 ani ce mai faci?! Pleci din tara?!
E trist sa vad in ce lume traiesc copii de acum. Parca i-u parte mult mai activ la problemele cu care se confrunta familiile lor. Fetita de care am povestit mai sus nu cred ca ducea lipsa de ceva, mama ei s-a opcupat foarte mult de ea, insa ceea ce cred ca a uitat sa-i daruiasca cel mai mult, si poate ca de aici se trag toate, a fost afectiune. Toti parintii ar trebui sa fie foarte atenti in ce priveste educatia copiilor din ziua de azi, iar afectiunea nu ar trebui sa lipseasca din educatia lor.
Nu cred ca exista vreun copil pe lumea asta care sa nu fi primit vreo mustruluiala de la parinti. Un copil nu e copil daca nu face o boacana, trebuie sa aiba amintiri :). Cu toate astea nu m-am gandit niciodata ca la 10 ani sa plec de acasa...gandul asta il am acum :D si nu mai am 10 ani.
Zilele trecute, de dimineata am primit un telefon prin care mama era anuntata de mama fetitei cu care sta, ca in noaptea care tocmai trecuse, pe la 4-5 dimineata a pelcat de acasa. Sunt multe semne de intrebare in ce priveste ce a fost in capul copilasului si mai ales cum s-a gandit ea sa faca lucrul asta. Pe mine personal m-a uimit! S-a trezit, si-a pus hainele in 3 rucsace, si-a luat o paturica si bani din portofelul maica-sii. Foarte tare!!!Deci, asta trebuia sa fac si eu atunci cand am spart tabla si mi-au zis ai mei ca nu ma mai primesc acasa?!?!
Foarte interesant in toata povestea asta sunt urmatoarele lucruri: cu cine a zis ca pleaca (o colega de scoala, cica si ea ar fi vrut sa plece de acasa), unde vroia sa se duca (la Suceava, ca stie ea pe cineva acolo; in doua dintre vacantele ei de vara a fost cu parintii mei plecata la bunica mea) si de ce s-a intors acasa (se gandea la ce o sa zica tatal ei si mama mea...nu s-a gandit nici o clipa la mama ei). Radem, glumim, insa copilul a tras un semnal de alarma. Daca ei i-a dat prin cap la 10 ani sa pelce de acasa, pai, mai mama la 18 ani ce mai faci?! Pleci din tara?!
E trist sa vad in ce lume traiesc copii de acum. Parca i-u parte mult mai activ la problemele cu care se confrunta familiile lor. Fetita de care am povestit mai sus nu cred ca ducea lipsa de ceva, mama ei s-a opcupat foarte mult de ea, insa ceea ce cred ca a uitat sa-i daruiasca cel mai mult, si poate ca de aici se trag toate, a fost afectiune. Toti parintii ar trebui sa fie foarte atenti in ce priveste educatia copiilor din ziua de azi, iar afectiunea nu ar trebui sa lipseasca din educatia lor.
